The Divine Kiss... You were watching me with those emerald eyes, Carving on my lips touched by the Sun in the symphony of words What is scaled over the rivers of light-enticing flavor. I'm only asking the second of the autumnal dream, What penetrates my naked being, The divine kiss flying in nights, naughty, Sipping time like a flower younger. Wings I'd have to break into your soul, Let me be the song and the stars and the moon, And at dawn to give you a thread of unwritten love, even the rain-tide. A rain of kisses poured in moments, I get drunk with sweet cinnamon flavours, On a November day that gives me wings, To the starry skies, being your Anişoara. Ana Maria Niculescu
Postări
Snowflakes... One snowflake is spread softly, In games funny over twigs sweet thread, Clothing the silver coat of the new love, In Kisses of fire when you made me laugh. Your cheeks a flake With baked apple flavours and cinnamon, Waking up the moment you set me up, The suave fragrance on my skin of this summer. Snowflakes romp in harmony on your skin, When milled leaves of pure pass The time of the sonnet pierced as-and-before, Of stellar flight to Aurora-fragrant. To carol your fragrant body of myrrh and a kiss of intoxicating flakes on your cheek, Melting the ice through eternal love, Lighting flares Miss what we were waiting for, One snowflake romp on a path, The rise of the thought once trembled, With Angel do what, you accidentally opened me up, The gate of the white soul that eternally crawlss me. Ana Maria Niculescu
Winter Dream... Sweet Rosh wine touches your hot lips With fine flavours of apple and cinnamon, And in winter dreams shiver with good kisses, What swoop on me for the first time. Out cold, the blanket of spread softly, in the alley calling us in a happy décor, When the moon whispered of corner destiny, Among the gem moments in crane flights. Beloved, it snows like tales in alleys with longing, when you embrace me in your strong arms, reborn from the ashes of the sweet shiver, rose petals in angelic glances. Oooh, love in the winter dream sprinkled in green, When snowflakes play in your hair, And your eyes traverse the white alleys on the boulevards, Among the fluffy clouds that sang to us. Ana Maria Niculescu Photo: internet
Oglinzi de cleștar... Trecut-a clipa prin cercuri de foc, Rostogolite-n miresme de soc, Pe bolta cerească vrut-am să culeg, Bucăți arse de vise oglindite să leg, Adunate-n petale fine de trandafir, Pe buzele tale agăț soarele de Safir, Și-n săruturi cristaline mă innec în uitare, Amor deșuet scrjelit în pergament de floare, Scris de-o șchioapă pe chipul tău celest, Oglindit adesea în orice manifest, Mă chemi să-ți fiu Tărâm al visului incert, Pe foița de aur al Universului rămân inert, -Iubito, te strig prin ferești de dor!! Să-mi fi Oglinda trupului pe-un Sor! Și-n părul bălai să-ți prind albastrele, Pe cărări de vise culegandu-ți Astrele! Ana Maria Nicule...
Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți... Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți străbătând prin ploi de vise... Si iți simt palmele, ramuri sfinte-n ametiste ce îmbracă pielea-mi fină de sărutul ancestral pe o geana plânsă de amorul ce renaște-n legământ de lut. Și-ți ating chipul brăzdat de amintiri tomnatice și mă scufund în ochii codrului sperând să vii... Unde ești, Fecior al Codrului cu buze arămii? Te caut cu sfială-n asta lume....vrut-am să-ți fiu drogul tău și sa-mi alini sufletul curmat de dor... Nu-i dorul așa de mare când inima-mi vibrează în nefirescul timp ce se scurge neîncetat... Buzele cărnoase scutură trandafirii săruturi pe șira spinării, încet... ca o ploaie de stele revărsate-n cuvinte de cristal...
Torentul îmbrățișării Mamei Pământ... Fulgi de nea coboară încet pe trotuarul îmbrăcat în haine albe așteptând cu ardoare clipă de clipă sărutul dulce al zambilei revărsat pe umerii tăi... Sfântă Fecioară!!sângele-mi tresaltă și izvorăște torentul îmbrățișării absolute zămislite din pântecul Tău divin... flori de iasomie îmbracă al meu trup pe câmp de aduceri aminte și cu arta prezentului mă voi contopi...palmele rostesc Numele Tău și creionează CERUL în comete de lumină... Te văd, Te simt! Haina o voi lua din pergamentul iubirii descifrat de Ruga ce ți-o purtăm seară de seară cu umila neînfricare... Mă cuprinde un fior domol ce-mi acoperă pielea însetată de dor, de săruturi fierbinți... vibrează fiecare celulă și își duce eterna poveste spre desăvârșirea supremă. Fulgi de nea se joacă timid pe străzile bătătorite de gânduri nescris...
Farmecul fiecărei clipe... Într-o zi în care cerul îmi zâmbea, soarele se oglindea în ochii mei, am simțit fiorul unei clipe magice...momentul acela când viata mi-a dat o lecție sau doua, poate...Insa nu am uitat sa iubesc îmbrățișările calde la marginea sobei când mama îmi povestea despre Nica sau când ma jucam în fata curții cu verișorii mei în zăpada pufoasa... O copilărie dulce, fantastica în care trăiam clipa ,fără sa ne pese de absolut nimic. Veneam uzi din cap pana în picioare și cu zâmbetul pana la urechi... ba mai mult, voiam sa mai petrecem puțin timp afara cu obrăjorii roșii și năsucul înghețat. O copilărie plina de peripeții din care am învățat sa fiu eu însămi, sa dau tot ce e mai frumos din sufletul meu de copil pentru alte suflete... însa am început cu mine... o lucrare lăsata de Dumnezeu pe care sa o instruiesc aici p...
Gândul își macină aripele-n zbor spre buza de jos, Fecior al Soarelui Apus... De mi-ar crește cate-o aripă de dor peticită-n curcubee de lumină sa iți cânt fiorul dulce al amorului nocturn. Gândul se așterne pe-o lacrimă de gheață ce se revarsă peste chipu-ți angelic, Fecior cu ochi de codru dulce. Îți șterg necontenit cu buzele-mi arzând, obrazul cu arome de portocală și mir. Ești leacul ispititor al nopților oglindite-n șoapte divine ce îmi răsfoiește fiece filă-n parte a simțirilor de odinioară. Te chem, te strig... Îmi e frig fără tine! Fecior al Soarelui Apus, topind flori de gheață din sufletul pârjolit de dor și patimă. Și zbor spre Galaxii îndepărtate căutând sărutul divin presărat de-o albă mantie ce mă alintă-n fiece clipă. Vino, iubite! Pe aleile înmiresmate de vise îmbrăcate-n veșminte Dumnezeiești, să mă joc cu buza ta de jos... delicat, atât de suav......
Timpul ros de negura vremilor Timpul ros de negura vremilor se avânta-n cascade de lumină... Șiroaie de lumină iți străpung ale tale palme îmbrăcate-n parfum de liliac ce-mi mângâie obrazul demult uitat... Timpul zace în surdină mocnind flacăra măiestră pe chipuri pierdute-n negura vremilor... ascult în treacăt un ticăit stingher al unei clepsidre ce revarsă încet picuri de rouă...Se cern...Se cern una câte una urcând treapta cu treapta spre desăvârșirea supremă. Timpul se scurge pe o rază blândă jucându-se de-a viața, iar noi rămânem scânteia Soarelui , încălzind cu patimă, Pământul. Trecut-au anii peste chipuri de cleștar...adie vântul aducând parfum de iasomie...Am rămas doar NOI, scântei celeste, zburdând pe o pajiște plina de flori colorate, curcubee desenate în cuvinte de dor...călătorim spre Poarta Cerului cu palmele trandafirii, iubind decorul Sfânt argintiu. Se aud în depărtare explozii celeste în ...
Cine-s eu în umilul pergament al Universului... Pe-un firicel de dor o nebuloasă se agață-n părul tău, timid... Cine-s eu să-ți sculptez umilul pergament printre stele căzătoare, Fiu al Soarelui Răsare? Sunt o biată făptură ce-ți șoptește la ureche susurul apelor vii ce se avânta asupra-ți cu putere...și te îmbată dis de dimineață cu arome de cedru și rășină... Cine-s eu ,pe buzele-ți arse de patimă? Să fiu oare,un simplu gând căzut pe-o etajeră prăfuită...cu inima-mi dezgolită de cântări stelare când soarele Apune, spunând Rugii tale secunda trăită a slovelor nescrise... Cine-s eu în umilul pergament al Universului? O strofa pe-un nemărginit hotar pierdut și povestit aievea...Te aștept, când Gerar bate-n geam cu flori de mătase pe străzile bătătorite de pași grăbiți spre Abis... Fiu al Soarelui, creionând pe chip celest, al Tărâmului Lumesc... An...