Timpul ros de negura vremilor
   

     Timpul ros de negura vremilor se avânta-n cascade de lumină... 



    Șiroaie de lumină iți străpung ale tale palme îmbrăcate-n parfum de liliac ce-mi mângâie obrazul demult uitat... Timpul zace în surdină mocnind flacăra măiestră pe chipuri pierdute-n negura vremilor... ascult în treacăt un ticăit stingher al unei clepsidre ce revarsă încet picuri de rouă...Se cern...Se cern una câte una urcând treapta cu treapta spre desăvârșirea supremă. Timpul se scurge pe o rază blândă jucându-se de-a viața, iar noi rămânem scânteia Soarelui , încălzind cu patimă, Pământul. 
Trecut-au anii peste chipuri de cleștar...adie vântul aducând parfum de iasomie...Am rămas doar NOI, scântei celeste, zburdând pe o pajiște plina de flori colorate, curcubee desenate în cuvinte de dor...călătorim spre Poarta Cerului cu palmele trandafirii, iubind decorul Sfânt argintiu.
Se aud în depărtare explozii celeste în străfundul inimii...Bum!! Bum!! 
 Timp de dor alunecând în Absolut, culegând în traista vieții roadele iubirii de alb și negru, scântei divine pe o cascadă de lumină... 

Ana Maria Niculescu


Comentarii

Postări populare de pe acest blog