Timpul ros de negura vremilor
Timpul ros de negura vremilor se avânta-n cascade de
lumină...
Șiroaie de lumină iți străpung ale tale palme îmbrăcate-n
parfum de liliac ce-mi mângâie obrazul demult uitat... Timpul zace în surdină
mocnind flacăra măiestră pe chipuri pierdute-n negura vremilor... ascult în
treacăt un ticăit stingher al unei clepsidre ce revarsă încet picuri de
rouă...Se cern...Se cern una câte una urcând treapta cu treapta spre
desăvârșirea supremă. Timpul se scurge pe o rază blândă jucându-se de-a viața,
iar noi rămânem scânteia Soarelui , încălzind cu patimă, Pământul.
Trecut-au anii peste chipuri de cleștar...adie vântul
aducând parfum de iasomie...Am rămas doar NOI, scântei celeste, zburdând pe o
pajiște plina de flori colorate, curcubee desenate în cuvinte de
dor...călătorim spre Poarta Cerului cu palmele trandafirii, iubind decorul
Sfânt argintiu.
Se aud în depărtare explozii celeste în străfundul
inimii...Bum!! Bum!!
Timp de dor alunecând în Absolut, culegând în traista
vieții roadele iubirii de alb și negru, scântei divine pe o cascadă de
lumină...
Ana Maria Niculescu

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Feedback referitor la blog
I