Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi
fierbinți...
Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în
venele-mi fierbinți străbătând prin ploi de vise... Si iți simt palmele, ramuri
sfinte-n ametiste ce îmbracă pielea-mi fină de sărutul ancestral pe o geana
plânsă de amorul ce renaște-n legământ de lut.
Și-ți ating chipul brăzdat de amintiri tomnatice și
mă scufund în ochii codrului sperând să vii... Unde ești, Fecior al
Codrului cu buze arămii? Te caut cu sfială-n asta lume....vrut-am să-ți fiu
drogul tău și sa-mi alini sufletul curmat de dor...
Nu-i dorul așa de mare când inima-mi vibrează în
nefirescul timp ce se scurge neîncetat...
Buzele cărnoase scutură trandafirii săruturi pe șira
spinării, încet... ca o ploaie de stele revărsate-n cuvinte de
cristal....
Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi
fierbinți...
Ana Maria Niculescu
Foto: internet

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Feedback referitor la blog
I