Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți... 



   
      Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți străbătând prin ploi de vise... Si iți simt palmele, ramuri sfinte-n ametiste ce îmbracă pielea-mi fină de sărutul ancestral pe o geana plânsă de amorul ce renaște-n legământ de lut. 
  Și-ți ating chipul brăzdat de amintiri tomnatice și mă scufund în ochii codrului sperând să vii...  Unde ești, Fecior al Codrului cu buze arămii? Te caut cu sfială-n asta lume....vrut-am să-ți fiu drogul tău și sa-mi alini sufletul curmat de dor... 
  Nu-i dorul așa de mare când inima-mi vibrează în nefirescul timp ce se scurge neîncetat... 
  Buzele cărnoase scutură trandafirii săruturi pe șira spinării, încet... ca o ploaie de stele revărsate-n cuvinte de cristal.... 
  Îmi ești Arborele ce pătrunde adânc în venele-mi fierbinți...


Ana Maria Niculescu
Foto: internet

Comentarii

Postări populare de pe acest blog